Ro   Ru   En
Bulgaria online
Inregistrare Pentru Turisti Pentru Agentii Grecia online Turcia online Check out Login
Calipso

MAMAIA  


 

Statiune estivala de renume international, Mamaia se afla in extremitatea sud-estica a Romaniei (Judetul Constanta), pe fasia de litoral aflata intre Marea Neagra si Lacul Siutghiol, la 6-8 m deasupra nivelului marii, 5 km nord de Municipiul Constanta. Clima marina cu o temperatura medie anuala care depaseste 11°C (in luna iulie temperatura medie este mai mare de 22°C, iar in luna ianuarie aceasta este de 0°C), si cu precipitatii scazute (in jur de 400 mm anual).

Vara, nebulozitatea este redusa si soarele straluceste 10-12 ore pe zi. Briza marina improspateaza in permanenta aerul fierbinte. Factorii de cura naturala sunt clima marina excitanta, aerosolii salini, radiatia solara si apa marii, care este clorata, sulfatata, sodica, magneziana, hipotonica.

De-a lungul tarmului Marii Negre, statiunea dispune de plaje intinse (cca 8 km) si late (100-250 m), cu un nisip extrem de fin, permitand helioterapia si talasoterapia. Mamaia este renumita pentru faptul ca majoritatea hotelurilor, se afla in imediata apropiere a plajei.

Un loc foarte pitoresc il reprezinta "Satul de Vacanta", cu cele 31 restaurante ale sale, impodobite in stil rustic, conform regiunii pe care o reprezinta fiecare si oferind din bucataria respectivei regiuni. Statiunea beneficiaza de o multime de restaurante, gradini, baruri si cluburi de noapte, cofetarii, alimentare, cinematografe, discoteci, parcuri de distractii, terenuri de sport, minigolf , popicarii, teatru in aer liber, telegondola, etc.  Tot aici functioneaza din anul 1966 un post de radio local, "Radio Vacanta", care, in intervalul mai-octombrie, difuzeaza emisiuni de divertisment si programe in 5 limbi (romana, engleza, franceza, germana si rusa). Programele sunt receptionate in toate statiunile de pe litoralul romanesc.

La intrarea in Mamaia se afla Aqua Magic, parc de distractii pentru toate varstele, cu o capacitate de 2500 vizitatori. Nu putem uita Telegondola, o instalatie de transport pe cablu, care permite traversarea statiunii oferind o panorama superba asupra statiunii Mamaia, Marii Negre si Lacului Sutghiol.


 



Copyright © Calipso. All rights reserved.   
To Top!